Formate audio fără pierderi: Un ghid pentru începători

Formate audio fără pierderi: Un ghid pentru începători Formate audio fără pierderi: Un ghid pentru începători

V-ați surprins vreodată răsfoind fișierele audio de pe computer și gândindu-vă la cât de multe formate de fișiere audio există? Sincer, este un pic nebunesc odată ce vă dați seama de numărul mare al acestora.

Probabil ați auzit de câteva, cum ar fi MP3 și WAV, dar este posibil să nu fi știut despre FLAC, ALAC și chiar OPUS până când nu ați dat peste ele? Da, este un pic de junglă când începi să cauți.

Probabil vă întrebați: "De ce sunt atât de multe? Și, mai important, de care ar trebui să-mi pese?" Întrebări corecte, prietene. Opțiunile pot părea nesfârșite și nu toate merită timpul tău, mai ales dacă ești doar un muzician sau un producător care caută să obțină cel mai bun sunet posibil. Aici lucrurile devin puțin dificile.

Unul dintre cele mai bune locuri pentru a începe este să analizăm diferența dintre formatele audio cu pierderi și fără pierderi. Rămâneți alături de mine pe parcursul a ceea ce s-ar putea să nu fie cel mai interesant articol din lume și veți avea toate informațiile de care aveți nevoie vreodată pentru a vă familiariza cu formatele audio ca un profesionist.

Ce este un format audio?

În regulă, să apăsăm butonul de resetare și să ne întoarcem la elementele de bază pentru o secundă.

Înainte de a începe să folosim termeni precum "FLAC" și "bitrate", să ne amintim ce este de fapt un format de fișier audio.

În forma sa cea mai simplă, este doar o modalitate de a stoca și comprima datele audio, astfel încât să putem asculta muzică pe computere, telefoane și alte dispozitive. Gândiți-vă la el ca la versiunea digitală a unui vinil sau a unei casete.

Când CD-urile au apărut pentru prima dată pe piață, acestea au stabilit practic linia de bază pentru ceea ce majoritatea oamenilor considerau o calitate audio "bună". Un CD standard conține date audio la 44,1 kHz și 16 biți, ceea ce era un lucru destul de important la acea vreme. Așadar, dacă v-ați întrebat vreodată de ce unele formate sună mai bine decât altele, este pentru că fie rămân la acel "standard CD", fie îl depășesc, fie nu reușesc.

Să aruncăm o privire asupra unora dintre componentele mai mici care alcătuiesc "calitatea" generală a sunetului digital.

Format de codare audio

Formatele de codare audio sunt un mod elegant de a spune "cum naiba este alcătuit un fișier".

Atunci când vine vorba de problema lossy vs. lossless, adevăratul lucru pe care trebuie să vă concentrați este dacă formatul este comprimat sau necomprimat.

Atunci când creați un fișier audio, acesta este codat - în principiu, aceasta înseamnă că sunetul brut este transformat într-un fișier digital utilizând o metodă de codare specifică. Această metodă poate fie să micșoreze fișierul (comprimat), fie să îl păstreze așa cum este (necomprimat), în funcție de tipul de fișier cu care lucrați.

În cazul formatelor cu pierderi precum MP3 sau AAC, sunetul este comprimat prin eliminarea unora dintre detaliile mai puțin vizibile ale sunetului. Acest lucru face ca fișierul să fie mai mic și mai ușor de stocat, dar, ca rezultat, pierdeți o parte din calitatea hi-fi.

Pe de altă parte, formatele fără pierderi precum FLAC și WAV nu pierd nimic din datele audio originale. Aceste formate sunt necomprimate sau doar ușor comprimate, păstrând fiecare mic detaliu. Astfel, atunci când le redați, obțineți exact ceea ce a fost înregistrat, fără ca nuanțele subtile să fie șterse.

Adâncime bit

Aici lucrurile încep să devină puțin mai tehnice.

În primul rând, adâncimea de biți se referă la cantitatea de date stocate în fiecare eșantion individual al unui fișier audio. În termeni simpli, este rezoluția sunetului. Gândiți-vă la ea ca la numărul de pixeli de pe o fotografie. Cu cât este mai mare adâncimea de biți, cu atât mai multe detalii veți obține în sunet.

Un bit este cea mai mică unitate de informație digitală, un fel de "1" sau "0" în codul binar. Este ca cea mai mică componentă a fișierului audio. Adâncimea de biți este de obicei exprimată printr-un număr, astfel încât atunci când auziți ceva de genul 16 sau 24 de biți, vă referiți la numărul de biți utilizați pentru a reprezenta fiecare eșantion de sunet.

De exemplu, un fișier pe 16 biți, care este standardul pentru CD-uri, vă oferă aproximativ 65.000 de valori posibile diferite pentru fiecare eșantion. Este excelent pentru o ascultare obișnuită, dar dacă faceți o muncă mai detaliată, de exemplu, masterizarea unei piese pentru o lansare profesională, veți dori ceva cu mai multă profunzime, cum ar fi 24-bit, care oferă peste 16 milioane de valori posibile și o gamă dinamică mai largă.

Rata de eșantionare

În termeni simpli, rata de eșantionare se referă la de câte ori pe secundă este "eșantionat" sau măsurat semnalul audio.

Îmi place să îmi imaginez că iau instantanee ale unei unde sonore la intervale regulate și cu cât iau mai multe instantanee, cu atât mai precisă va fi reprezentarea sunetului meu. Pentru a obține un sunet mai realist și mai detaliat, trebuie să capturați suficiente astfel de instantanee pentru a păstra toate nuanțele.

Rata de eșantionare se măsoară de obicei în Hertz (Hz), ceea ce înseamnă doar numărul de eșantioane pe secundă. De exemplu, o rată de eșantionare de 44,1 kHz (pe care o obțineți cu un CD standard) înseamnă că sunetul este eșantionat de 44.100 de ori pe secundă.

Acesta este un standard destul de bun pentru muzică în general, dar dacă vă ocupați de producție sau de înregistrări profesionale de nivel superior, va trebui să vă gândiți la un nivel mai ridicat.

În domeniul audio profesional, ne place de obicei să căutăm minimum 48 kHz sau 96 kHz pentru mai multă claritate și flexibilitate în timpul mixării și masterizării.

Cele mai comune formate audio fără pierderi

În regulă, acum că am acoperit elementele de bază ale formatelor de fișiere audio, să trecem la lucrurile bune - formatele fără pierderi.

Formatele de fișiere audio fără pierderi vă vor oferi o calitate mai bună a sunetului în comparație cu formatele audio cu pierderi. Să defalcăm câteva dintre cele mai comune.

FLAC (Free Lossless Audio Codec)

FLAC, care vine de la "Free Lossless Audio Codec", este unul dintre cele mai populare formate fără pierderi. Frumusețea FLAC este că comprimă audio fără a pierde din calitate, oferindu-vă ce este mai bun din ambele lumi: fidelitate ridicată și dimensiuni mai mici ale fișierelor.

Formatul de fișier audio FLAC este acceptat pe scară largă de multe playere muzicale și programe software, ceea ce îl face o alegere ușoară pentru majoritatea persoanelor care au nevoie de sunet fără pierderi într-un format eficient și ușor de utilizat.

În plus, este open-source, ceea ce îl face și mai adorabil!

ALAC (Apple Lossless Audio Codec)

ALAC a fost răspunsul Apple la formatul de fișier audio FLAC.

La bază, ALAC face același lucru prin compresia audio fără pierderi, ceea ce îl face o alegere solidă dacă trăiți în ecosistemul Apple.

Dacă stocați piese în biblioteca iTunes sau lucrați cu GarageBand, ALAC vă oferă o calitate perfectă fără coșmarurile de stocare ale formatelor necomprimate.

APE (Monkey's Audio)

APE este un fel de outsider în lumea largă a opțiunilor de format audio fără pierderi, deși este încă utilizat pe scară largă pentru stocarea muzicii și are câțiva fani înfocați. Fișierele APE pot comprima fișiere audio în dimensiuni mai mici, fără a pierde din calitate, la fel ca FLAC și ALAC, dar dezavantajul este că nu este la fel de universal acceptat ca cele două. Astfel, deși APE vă poate oferi aceeași calitate audio, este posibil să întâmpinați mai multe probleme de compatibilitate cu anumite dispozitive sau programe software.

Cele mai comune formate audio fără pierderi necomprimate

WAV (format de fișier audio în formă de undă)

Aproape toți cei care au petrecut ceva timp cu formatele de fișiere audio cunosc fișierele WAV. Acestea sunt fișiere necomprimate, ceea ce înseamnă că sunetul este stocat exact așa cum este, fără compresie sau pierdere de calitate. Marele avantaj este că veți obține 100% din sunetul original.

Totuși, dezavantajul este că dimensiunile fișierelor pot deveni foarte mari. Așadar, deși WAV este excelent pentru masterizare sau atunci când aveți nevoie de cea mai pură formă de sunet, nu este cel mai bun format audio fără pierderi dacă doriți să stocați sute sau mii de fișiere pentru ascultare ocazională.

AIFF (Audio Interchange File Format)

Dacă sunteți un utilizator Apple, probabil că ați întâlnit fișiere AIFF.

Acestea sunt foarte asemănătoare cu formatul de fișiere WAV, dar au fost concepute special pentru ecosistemul Apple. Fișierele AIFF sunt, de asemenea, necomprimate și oferă aceeași calitate ca WAV, iar principala diferență dintre AIFF și WAV este de fapt istoria formatului și legăturile sale strânse cu Apple.

Este formatul necomprimat preferat dacă lucrați cu Mac-uri sau software audio profesional precum Logic Pro.

DSD (Direct Stream Digital)

În cele din urmă, să încheiem cu DSD, care este un pic mai de nișă, dar totuși merită menționat.

DSD este un format audio necomprimat care este adesea utilizat în echipamentele audio de înaltă rezoluție și în echipamentele audio high-end. De fapt, este puțin diferit de PCM tradițional (modulație cod puls) utilizat în WAV și AIFF și este cunoscut pentru capacitatea sa de a reproduce frecvențe foarte înalte și de a oferi o experiență de ascultare foarte "lină".

Deși DSD poate suna uimitor dacă aveți configurația potrivită, nu este acceptat la fel de mult ca celelalte, iar dimensiunile fișierelor pot fi enorme în comparație cu alte formate audio.

Cele mai comune formate audio Lossy

Formatele de fișiere audio cu pierderi sunt cele pe care le veți întâlni cel mai des, mai ales dacă difuzați muzică sau încercați să economisiți spațiu pe telefon.

MP3 (MPEG Audio Layer III)

Ah, clasicul MP3. Acest format audio a schimbat practic regulile jocului în ceea ce privește modul în care ascultăm muzică.

La sfârșitul anilor '90, MP3-urile au făcut posibilă introducerea unui număr mult mai mare de melodii pe computer sau player portabil decât oricând înainte. Acest lucru se realizează prin utilizarea unei compresii inteligente care elimină părți ale sunetului pe care majoritatea oamenilor nu le pot auzi oricum. În timp ce audiofilii s-ar putea să se îndoiască de această ultimă afirmație, pentru ascultarea de zi cu zi, MP3-urile sună destul de bine, în special la viteze mai mari, cum ar fi 320 kbps.

Frumusețea MP3-urilor este că sunt acceptate de absolut orice. Telefonul, casetofonul mașinii și difuzorul inteligent vor fi compatibile cu MP3-urile.

AAC (Codare audio avansată)

Formatul audio AAC a fost conceput inițial pentru a fi mai bun decât MP3, menținând în același timp fișierele mici și, sincer, face o treabă destul de bună în ambele cazuri.

Apple a făcut AAC celebru prin utilizarea sa ca format implicit pentru iTunes și Apple Music, dar este de fapt un standard deschis pe care îl acceptă o mulțime de dispozitive și platforme. La același nivel de calitate, AAC sună de obicei un pic mai bine decât MP3 și creează fișiere mai mici. Acesta este motivul pentru care îl veți găsi adesea utilizat în serviciile de streaming și pe platformele video precum YouTube.

WMA (Windows Media Audio)

WMA este calul Microsoft în această cursă și, deși nu mai este la fel de popular cum era înainte, încă mai rezistă.

Microsoft a creat WMA pentru a concura cu MP3 și, pentru o vreme, a fost destul de important în lumea Windows. Formatul poate suna chiar decent, uneori chiar mai bine decât MP3 la același bitrate. Cu toate acestea, nu este la fel de larg acceptat în afara dispozitivelor Windows.

OGG (Ogg Vorbis)

În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, în formatele audio cu pierderi, avem OGG, sau mai tehnic, Ogg Vorbis. Este complet gratuit, open-source și chiar foarte bun la ceea ce face.

În ceea ce privește calitatea sunetului, OGG se poate compara cu AAC și de multe ori bate MP3 la dimensiuni de fișier similare. A devenit destul de popular în lumea jocurilor și cu serviciile de streaming muzical precum Spotify. Principalul motiv pentru care nu a cucerit întreaga lume este probabil faptul că a apărut mai târziu decât MP3 și AAC.

Un lucru grozav la OGG este că nu este blocat de probleme legate de brevete sau taxe de licențiere, ceea ce îl face favoritul dezvoltatorilor și entuziaștilor open-source. În plus, este foarte flexibil când vine vorba de streaming, motiv pentru care servicii precum Spotify îl folosesc ca format de bază.

Ce format audio ar trebui să folosesc?

Dacă calitatea sunetului este prioritatea dvs. principală, vă recomand să utilizați un format de fișier audio precum WAV sau AIFF, deoarece aceste formate audio necomprimate vă vor oferi cea mai bună reprezentare a înregistrării sau mixajului original.

Cu toate acestea, dacă încercați să economisiți spațiu și calitatea sunetului nu este o prioritate majoră, puteți alege fișiere MP3 sau AAC.

În afară de asta, nu prea ai la ce să te gândești! Sper că acest mic amănunt despre lumea subterană a audio a fost util.

Dați viață melodiilor dvs. cu masterizare de calitate profesională, în câteva secunde!